De ce sunt diferită?

   Mă pierd în cărți. Pe bune, de multe ori mă trezesc gândindu-mă: „sigur nu-s eu aia?”

   Îmi place să cred că… (defapt o știu) sunt diferită! Uneori plâng fără motiv. De multe ori râd pe neașteptate până simt că-mi iese sufletul din piept.

   Ador să văd binele din oameni.

   Să le analizez mișcările, să le înțeleg deciziile și să-i iubesc așa cum sunt.

   Îmi doresc mereu mai mult și-mi place, chiar ador să văd dincolo de nori. Că exista CINEVA care, e acolo pentru tine.

   Am cea mai frumoasă familie de pe pământ, imperfectă, NORMAL. Dar îi iubesc, pe toți ai mei.

   Îmi place să-mi aleg prietenii care mă fac să mă simt confortabil lângă ei, însă, când apar aceia care vor să-mi strice echilibrul… ei bine, fug de ei. Fără să-mi pese.

Restul …în curând.

Reclame

Tu ești TOT-ul

Mi-am desenat în roz pal și verde universul, universul din jurul tău. L-am pictat apoi în culorile vii ale prospețimii și te iubeam.

M-ai penalizat pentru că te iubeam, iubindu-mă apoi tu. Mi-ai paralizat simțurile cu atingerile tale aromatice. Mi-ai oprit inima și i-ai șoptit că de ‘azi’ nu mai trebuie să bată decât pentru tine.

Viața ne poartă în zig-zag-uri ciudate, ea ne învață să fim buni, să apreciem frumosul, sublimul, și uneori ne trece prin nașpa pentru a ne arăta că trebuie să ne bucurăm de frumosul vieții.Cât despre tine, dragule, tu-mi ești totul și așa vei fi mereu.

Am ales roz pal și verde pentru că sunt culorile care transmit cel mai corect starea de pace și căldură emanată de suflet. Sunt culorile cele mai placute și mai adorate de ceu doritori le liniște, de comfort și de sofisticat.

Chiar dacă există zig-zag-uri, chiar dacă viața nu e mereu roz pal și verde, eu mă bucur de ea și o trăiesc așa cum e.Fă și tu la fel. Una ai!

timp

de ce-mi risipești fericirea cu scurtele
tale
clipe
pieritoare?
de ce nu-mi îngădui
mai
mult?
de ce mereu trebuie să-ndur
întunricul?
ești atât de nesuferit uneori
atât de înșelător,
atât de necruțător …
parcă ieri mă plimbam sprintenă prin
grădina
bunicii …
era tot ce aveam
dar aveam tot
aveam vise
aveam libertate
aveam speranțe
aveam cugetul nepătat
dar acum, în schimb
mi-ai dat griji
înjositoare
mi-ai dat lumina pe care pe urmă
mi-ai luat-o …
n-aș încerca să lupt cu tine
pentru că aș pierde
ar fi neant
m-aș pierde …
n-aș putea să mă războiesc cu tine
de ce-aș face-o?
ar fii zadarnic
m-ai răpune
dar vreau să știu de ce atunci
cândva
îmi dădeai vise
din care acum rupi câte puțin
și mă lași goală
mă pustieși
de ce mi-ai dat grădina bunicii
și a bunicului
ca mai apoi ea să se umple de
buruieni?
de ce lași întunericul acesta
să mă bâzâie?
de ce mi-ai dat clipe de sărbătoare
prin iarba fragedă
a bunicului
și nu mi-ai lăsat decât
niște
amintiri
șterse,
aiurea
de ce totuși?

Ea pleacă

Dacă nu-i vorbești, să nu te miri de ce pleacă.
Dacă o lași să-și facă gânduri și speranțe pentru altceva, să nu te miri de ce o pierzi.
Crezi că e doar a ta, dar îți scapă printre degete.
Ea te iubește, ea speră pentru tine, pentru viitorul vostru, pentru visurile voastre, dar nu o va face mereu.
Orice lucru are finalitatea lui. Orice speranță are durata ei de așteptare și orice gând, la fel.
O lași să-și creeze paradoxuri. O înveți să te iubească, iar apoi să trăiască fără tine, fără mângâierile cuvintelor tale, fără vorbele tale…
Ea se pierde, iar apoi se regăsește pe ea.
Ea speră și crede, dar nu așa va fi mereu.
Când simți că o ai… ‘bufff..’ nu o mai ai.

clapele

Cred că nimic în lumea asta nu e mai liniștitor și suav decât sunetul înmiresmat al clapelor pianului.
E senzația aceea de pace, a minții, a trupului, a amorțirii tuturor grijilor. E perfecțiune. E tot.
E absolut minunat. E de vis.
Cei care o fac poate nu-și dau seama ce creează în simțurile celor care-i ascultă, dar e ceva înfiorător se plăcut.
Te duce pe culmile cele mai înalte ale păcii. Te face să uiți de tot și de toate și te liniștește. Te face să te gândești doar la lucrurile bune, frumoase, perfecte care te-nconjoară, te face să te pierzi și să te regăsești totodată.

Mereu

Te iubesc cum n-au în veac cuvintele putere să redea așa ceva. Te simt cum îmi plutești prin vene și cum ești acolo să mă asculți.
Îmi cânți solouri prelungite de miresme de iubire, și mă faci să mă pierd, să mă abandonez în tine.
Când mă cuprinzi cu brațele tale puternice mă simt acasă. Și ce mi-aș mai putea dori?
M-ai lasat să-ți pătrund în suflet și m-ai învățat să mă iubesc pe mine și-apoi pe tine. Cum aș putea să trăiesc fără tine? Ești puterea mea pământească și nu te-aș da pentru nimic.
Vocea ta caldă-mi răsună mereu în minte și-n gânduri, și poate de aceea sufăr de fiecare dată când te supăr.
Ești o parte din mine, iar fară tine n-aș mai putea fi niciodată eu, adevărata EU.

Frumusețe

Hei.
Da, tu! Cea care citești! E pentru tine ce e aici …
Ești atât de frumoasă azi. Ai ochii atât de luminoși și voioși. Ai o sclipire acolo, ceva al tău, aparte.
Nu ești perfectă, dar ești unică. Ești frumoasă pentru că ești diferită. Pentru că de multe ori, voiai când să rănești, însă ai ales să taci.
Pentru că de fiecare dată când zâmbești radiezi. Pentru că acea culoare a zâmbetului tău e unică, e a ta, numai a ta.
Or fi la modă ochii mari, ‘vopselele’ cu care te dai pe față… dar știi ceva!? Ești atât de perfectă când ești TU!
Pentru că tu sții să iubești și nu ți-e frică să o faci. Pentru că ai căzut de-atâtea ori, dar când te-ai ridicat ai devenit mai frumoasă, mai curată, mai pură.
Ești superbă când îmbraci rochii elegante și-ți aranjezi părul și fața în armonie.
Ești frumoasă până și când plângi, pentru că lacrimile tale par rupte din cer.
Știu că de multe ori ai vrut să renunți, și totuși nu ai făcut-o, ai luptat. Ai avut curaj să speri în mai bine, și uită-te la tine azi, ești altfel. Ești luminoasă, ești altfel.
Da, ești sclipitoare așa, cu tot ceea ce ești tu.

Să fim

De n-ai fi tu, îți jur că m-aș simți goală. De n-ar fi gândul la tine, m-aș teme de viitor, mi-aș pierde puterile.
De n-ai fi tu, aș alerga în neant și n-aș putea respira.
Acum că ești, că ne-am găsit, hai pur și simplu să fim. Să ne iubim, să fim unul pentru celălalt și doar atât.

Antiteză paradoxală

Știi? Mi-e atât de ciudat când mă gândesc la tine. Ești paradoxul meu fabulos.
Nu te vreau, dar prezența mă face să vibrez, să mă descopăr.
Îmi influențezi simțurile, mă faci să trăiesc. Ești cel mai periculos drog posibil. Te vreau și nu te vreau.
Parcă te iubesc, sau parcă te iubeam cândva.
Te ascund printre rânduri și ești acolo.
Nu, nu vreau să fiu a ta, pentru că mă distrugi și o știu prea bine. Ești , ba nu ești.
Prezența ta antitetică mă face să mă zvârcolesc și să nu-mi găsesc cuvintele.
Nu știu ce provoci, dar crede-mă… am nevoie de zile să-mi revin după ce văd doar un sfert din ceea ce ești.
Știu că nu ești al meu și mai știu și că nu vei fi niciodată al meu. Nu vei știi niciodată cât scriu despre tine și n-am să te dezvălui nimănui. Ești tu prea mult pentru ceea ce pot gândi eu, ceea ce nu-mi dă voie să te scot afară.
Nu-ți rostesc numele pentru că mă doare. Nu mă văd cu tine. De ce m-aș vedea? Ești prea departe, te-am pierdut din dorința aia mare de-a fi cu tine.
Ești tot ce nu-mi pot permite. Nu mă mai zgudui, te rog.
Fă-mi loc în gânduri.

Jurnale?

   O parte din secretele mele cele mai ascunse și mai tăinuite, ceea ce se scunde după fiecare rânduleț scris aici, se află bine tăinuit în jurnalele mele. Acelea ascund atât de multă suferință, atât de multe trăiri intente, atât de multe trădări, încât mi-e frică să le mai deschid. 
   Nu le-am mai atins de mai bine de jumătate de an, nu am mai scris nimic în ele pentru că m-am bucurat că trăiesc și pentru că viața a fost atât de bună cu mine, încât nu am simțit că mâna trebuie să-mi zburde pe acele pagini. 
   Aș scrie iar despre iubire, aș scrie despre iertare, aș scrie despre suferință, despre bucurie, despre mine…
   …dar ceva nu mai vine, ceva stă tăinuit și ascund, și oricât aș trage de cuvinte, parcă nu mai ies așa însuflețite, parcă dor…
   …pare a fi ceva acolo…
   …oare să le deschid? …

edit 2-1

2017? 4♥️

Dacă e să fac un rezumat și să aleg 4♥️ cuvinte care să descrie anul care tocmai s-a scrus în veșnicie, acelea ar fi :
iUBiRE,
DEZVOLTARE,
DESCOPERIRE,
CoMPASiUNE.
De ce dezvoltare? Pentru că mai mult ca niciodată, anul 2017 mi-a arătat că au contat anii de facultate și cel mai important e că a contat faptul că am realizat că nimic nu a fost în zadar, că munca a fost răsplătită pe cinste.
De ce descoperire? De aceea pentru că, în anul care tocmai a trecut, m-am descoperit atât pe mine, cât și prietenii mei adevărați. Anul acesta mi-a dat atâtea palme dure, cât și lucruri bune. Și prefer să cred, că toate lucrurile în UNiVERS sunt echilibrate.
Un prieten îmi spunea nu de mult, sub cerul senin, că viața e frumoasă exact așa cum e, și că prea de multe ori, ne pierdem vremea complicând-o, pierzând din vizor esențialul.
De ce compasiune? Pentru că de atât de multe ori am avut nevoie de cineva care să fie pur și simplu ACoLo și că nu mă pot plânge că am dus lipsă. Și ce e cel mai important … e că am învățat că nu mereu sunt EU cea importantă. Că de multe ori, se află chiar lângă mine persoane care au nevoie doar de o strangere de mână, doar de un: ‘sunt aici, te sprijin!’ …
Suntem niște ființe prea fragile, prea pline de sentimente. Sufletele noastre au nevoie mereu de compasiune. Și nu cred că există om pe planeta asta care să nu simtă măcar o dată că are nevoie de cineva.
Și de ce iUBire? Dragule/Dragă e cel mai sfânt sentiment, cel mai sacru angajament și cel mai profund simțământ.
L-am lăsat ultimul deoarece e cel cu care vreau să rămâi în minte.
Milioanele de secole ne-au arătat că iUbirea învinge, că iubirea topește cele mai bătătorite inimi, și că tot ea, iubirea, e cea care știe când, cum și unde să-i aducă pe oameni împreună.
Anul 2017 mi-a adus aproape tot ce nu visam. Mi l-a adus pe el, pe omul meu. Pe lângă alte cadouașe perfect împachetate și pline de bucurie – prietenii și prietenele mele. Spun din iUbire, deoarece știu că doar iubirea ne face să fim alături unii de alții. E totuși ciudat, cum.. atunci când suntem întrebați de ce iubim, rămânem ușor pe gânduri.
Pentru că, aș spune eu.. iubim prea mult ca să ne limităm doar la câteva cuvinte..
Pot spune cu mâna pe inimă că a fost unul dintre cei mai reușiți ani din viața mea.
În anul 2018, îmi doresc să descopăr esența vieții. Miezul și zeama ei.