De ce sunt diferită?

   Mă pierd în cărți. Pe bune, de multe ori mă trezesc gândindu-mă: „sigur nu-s eu aia?”

   Îmi place să cred că… (defapt o știu) sunt diferită! Uneori plâng fără motiv. De multe ori râd pe neașteptate până simt că-mi iese sufletul din piept.

   Ador să văd binele din oameni.

   Să le analizez mișcările, să le înțeleg deciziile și să-i iubesc așa cum sunt.

   Îmi doresc mereu mai mult și-mi place, chiar ador să văd dincolo de nori. Că exista CINEVA care, e acolo pentru tine.

   Am cea mai frumoasă familie de pe pământ, imperfectă, NORMAL. Dar îi iubesc, pe toți ai mei.

   Îmi place să-mi aleg prietenii care mă fac să mă simt confortabil lângă ei, însă, când apar aceia care vor să-mi strice echilibrul… ei bine, fug de ei. Fără să-mi pese.

Restul …în curând.

Anunțuri

De ce așa puțin!?

Știi ceva!? Nu-i corect. Nu-i corect că fiecare clipă cu adevărat plină de împlinire și fericire durează al naibii de puțin.

Mă oftică că nu pot pune nici măcar o fărâmă din timpul tinereții, undeva la presat, și peste ani să-l poate afară.

Ne concentrăm atât de mult pe a face ceva pentru viitor, ne fixăm atât de mult pe ce trebuie să fie, și scăpăm atât de ușor din vedere PREZENTUL.

Uităm de atât de multe ori să ne bucurăm de el…

E trist…

Super trist…

Gold people

 


 

   De ce oare, de cele mai multe ori în viață ne alegem cu prieteni ieftini și cu prietenii ieftine? De ce viața îți dă oameni pe care te învață să-i iubești, iar apoi îi ia de lângă tine fără a se gândi că poate tu chiar țineai la ei, poate tu chiar nu vezi în față fără ei?

   În ultimul timp am pierdut mulți prieteni, sau pur și simplu m-am distanțat de ei, sau ei de mine, fără a ne da seama. Le simt lipsa, dar și nelipsa. 

   Pe unii i-am pierdut, sau s-au pierdut de mine,  pentru că au ascultat, atunci când râurile mele nesfărșite de nesiguranțe ieșeau ca vântul din mine… i-am pierdut pentru că au ascultat doar ceea ce voiau ei să audă. Mi-au impus așteptările lor și dorințele lor. Nu, normal că ei spun că nu mi le-au impus, ar fi o ipocrizie, s-au impus ele… dacă știi cum zic.  

   Așa deci, i-am pierdut din prea mult. 

   Pe alții i-am pierdut pentru că mi-am permis de câteva ori să-i lovesc cu realitatea și sinceritatea crudă.

   Alții s-au pierdut de mine pentru că nu au înșeles corect relația de prietenie. Nu-i vina mea că m-au iubit, sau i-am iubit, și efectiv așa a fost să fie și ne-am desparțit… sau drumurile noastre au luat-o altfel.

   Mai sunt însă alții care nu m-au părăsit, care m-au ajutat să cresc, care m-au iubit, care mi-au oferit respect și pe care-i iubesc cu un respect MAXIM. Sunt puțini și rari, dar sunt, cum ar spune engelzii „gold people”. Sunt oameni care au crezut în mine și m-au încurajat, care au dorit să vadă în mine progres și care și-au investit timpul în mine și cu mine. 

   Tind să cred, pe zi ce trece tot mai mult, că oamenii din sulfel, care-și au locșorul lor acolo în suflet, nu vor pleca niciodată. Lucrurile se schimba, oamenii se schimba, important e să iubești pe cine trebuie, ce trebuie și NEAPĂRAT când trebuie, iar cei care pleacă… învață să te bucuri ca mine de zborul păsărelelor… lasă-i să plece… acolo în depărtare le e locul.

 


 

Suflețelele

Oricât te-ai strădui tot nu ai cum să știi ce ascunde un suflet. Poate unele instincte trădează, poate unele vorbe dau de înțeles durere, sau bucurie, dar nu te înșela, niciodată nu o să știi ce e cu adevărat acolo.

Există suflete atât de goale, atât de lipsite de sentimente de bucurie, există atât de multă tristețe în unele inimi. Poți fii înconjurat de milioane, chiar miliarde de oameni care te iubesc sau care-ți vor binele, și totuși, inima ta să rămână tot tristă.

Toată lumea spune că decizia e în mâinile noastre, că noi decidem dacă suntem sau vrem să fim fericiți sau triști, dar nu e așa, uneori cele mai pripite acțiuni și decizii luate ne influențează atât de mult încât pur și simplu nu le putem face față, și nu pentru că ne încăpățânăm, ci pentru că am ajuns proprii noștrii prizonieri.

Există însă, dragul meu sau draga mea, inimi fericite, fericite și împlinite cu lucruri și chestii mărunte. Da, există inimi pur și simplu împlinite. Ele sunt fericite, poate, doar cu simplul fapt că Dumnezeu a binevoit să le mai ofere o zi în care să zâmbească, să alerge desculți prin iarbă, să iubească fără a aștepta nimic în schimb și să trăiască exact așa cum trebuie – fericiți. 

În viață nu ai cum să nu fii trist niciodată, e imposibil să fii fericit mereu… de aceea hai să ne bucurăm de tristeți, pentru că prin ele primim lecții și prin ele învățăm să zâmbim mai larg, mereu și mereu. Hai să fim fericiți, doar o viață avem. Hai să nu mai judecăm viețile altora și să trăim pentru noi. Și mai presus de toate, hai să iubim sufletele exact așa cum sunt ele, doar să le iubim.

Despre nu știu

Se spune că atunci când iubești ești tot ce vrei tu să fii. Se spune că dragostea îți dă aripi, să fii fericit, să uiți de orice fărâmă de grijă și te face să vrei să fii doar bun. Se spune că dragostea nu e doar colorată și că, uneori, nonculorile alb și negru, își lasă amprenta ca naiba pe inima ta. 

Se spune că dacă iubeși ești trup și suflet pentru el/ea. Se spune și iar se spune. Dar dragule sau draga mea, ce te faci când nu înțelegi ce e în mintea ta? Ce te faci când inima ta e bombardată de mii de gânduri și când nu simți sau nu înțelegi ce simți!?

Nu, nu scriu despre mine, scriu despre milioanele de tineri și de tinere din toată lumea, care, ce să vezi… nu mai înțeleg ce anume trebuie să simți ca să simți că iubești și-ți trăiești iubirea pe bune. 

P.s. doar înțelegând fiecare cuvânt de mai sus și intrând în adâncimile lui vei putea descrifra ceea ce voiam să spun

Și gata

Aveam cândva o comoară. Acea comoară știa totul despre mine, era cel mai prețios lucru pe care îl aveam și la care țineam cu adevărat ca la ochii din cap. 

Îl iubeam pentru că mă înțelegea mereu, mereu. Mă asculta fără să pună întrebări. Știu că mă iubea, pentru că eram totul pentru el. Și știu că eram totul pentru el, mi-o arăta mereu. 

Îl luam cu mine peste tot, îi dedicam cele mai profunde ore ale vieții. Îl desenam în cele mai spectaculoase feluri, cu cele mai simple și intense amintiri. 

Azi, azi renunț la el, renunț la el de teama de-a nu-l pierde cândva și de-a suferii prea mult de pe urma pierderii. 

Adio, JURNALULE!

Oare?

   Se spune că iubind devii mai bun. Se spune că iubirea te schimba, te transformă, te face de nerecunoscut.

   Se mai spune despre acest sentiment că, uneori te face să urlii de durere, poate doar pentru o zgarietura, din greșeală (la zgârieturile vorbelor mă refer).

   Se spune că iubirea e cea mai bună, frumoasă, inedită, spectaculoasă chestie.

•••

   O poți trăi 3 secunde, 3 ore, 3 ani sau o poți trăi toată viața ta. Ideea e să îți dai ție șansa de a fii fericit, sau măcar să riști să fii fericit. 

🌸

Schimbând lumea

   Ești o parte din ceea ce trăiești. Ești propriul tău vis, propria ta teamă, propriul tău inamic, și propriul tău destin. 

   Ești praf de stele sau ești praf de vânt. Poți să fii o legendă frumoasă sau poți să fii un eșec. 

   Poți să fii fericire pentru cineva sau poți fii un blestem. Poți fii zâmbet, sau poți fii lacrimă. 

   Cu toții ne-am născut egali, însă unii au decis să-și depășească condiția și să fie altfel. 

   Știu și eu, e o raritate pură să găsești acea fericire care-ți face sufletul să vibreze. E o raritate să găsești tandrețe și iubire într-o lume plină de egoism și introvertism.

   Iubirea ne face mai buni decât suntem, ne face luminoși, ne deschide inimile exact așa cum se deschid bobocii florilor: mereu spectaculos. Tot așa sunt sufletele noastre atunci când sunt inundate de iubire.

   Azi poți schimba micuța ta lume din care faci parte. E simplu, poți începe prin a zâmbi. 🌸

Ce e în inimi?

   Ce e mai bun din noi se ascunde în inimi. Ce e mai bun, totuși, nu poate rămâne în inimă. 

   Vezi tu, bucuria, iubirea, tandrețea, astea sunt lucruri care nu pot rămâne ascunse. Nu le poți nega existența. Ajung uneori să te domine. 

   E adevărat că de multe ori nu vrem să o recunoaștem, dar așa cum o știi și tu, o știu și eu, fără ele nu ar fi frumoasă viața, fără ele ar fi pustiu, gol …


                          Rămâi

   Te pictez în mii de culori în visele mele. Te creez minunat. Oricum nu pot să te colorez atât de bine ca în realitate, realitatea e mult mai frumoasă.

   Lângă căldura ta lină trăiesc intens, inima îmi pulsează sângele cu 350 de kilometrii pe oră și mai-mai sunt gata să rămân fără pic de aer.

   Ești tu acolo, îmi atingi inima, sufletul și mintea. Tu mi le tulburi și tot tu mi le liniștești. 

                            

                   Rămâi mereu, mi-e bine așa. 


Da, prezentul e al tău 

   Fii fericit cu ceea ce ai în prezent. Fii conștient că nu poți schimba trecutul, și împacă-te cu ce ai trăit atunci, cândva. 

  E bine să știm ce să învățam din trecuturile noastre, însă nu e bine să rămânem prizonierii lui, ai trecutului. 

  Viața ne învață zi de zi că prezentul e cel care contează, că azi trebuie să zâmbești cel mai mult, că azi trebuie să iubești cel mai mult și că azi poți face cele mai marcante schimbări.

   Știi, o știu și eu, se pune mare presiune pe faptul că viitorul e cel mai importat, dar ce faci cu acel viitor important dacă tu azi ești trist sau nu ai chef de viață!? Te trezești zicând : ” ahh, voi fii fericit când voi avea timp”.

   Crede-mă, n-ai cum, cu toții o știm, trebuie să fii fericit zi de zi cu tine, pentru a avea viitorul acela împlinit la care visezi de fiecare dată când închizi ochii.