De ce sunt diferită?

   Mă pierd în cărți. Pe bune, de multe ori mă trezesc gândindu-mă: „sigur nu-s eu aia?”

   Îmi place să cred că… (defapt o știu) sunt diferită! Uneori plâng fără motiv. De multe ori râd pe neașteptate până simt că-mi iese sufletul din piept.

   Ador să văd binele din oameni.

   Să le analizez mișcările, să le înțeleg deciziile și să-i iubesc așa cum sunt.

   Îmi doresc mereu mai mult și-mi place, chiar ador să văd dincolo de nori. Că exista CINEVA care, e acolo pentru tine.

   Am cea mai frumoasă familie de pe pământ, imperfectă, NORMAL. Dar îi iubesc, pe toți ai mei.

   Îmi place să-mi aleg prietenii care mă fac să mă simt confortabil lângă ei, însă, când apar aceia care vor să-mi strice echilibrul… ei bine, fug de ei. Fără să-mi pese.

Restul …în curând.

Azi, nu mâine 

   Iubește oamenii, iubește-i atunci când sunt irascibili, atunci când aruncă vorbe de furie, iubește-i atunci când o merită cel mai puțin și oferă un umăr de sprijin pentru cel necăjit chiar și atunci când îți vine să cazi jos de oboseală.

   Iubește-te pe tine așa cum ești, acceptă-ți temerile, acceptă-ți neputința. Doar atunci o să poți răspândi raze de speranță în jur, după ce te iubești pe tine. 

   Un om fericit e mai de dorit decât unul trist și nemulțumit. 

   Azi, azi schimbă asta și fii fericit cu ce îți oferă viața. E un timp prea scurt ca să-ți permiți luxul de-a fii trist. 

   Acolo, undeva, cândva, într-un timp anume, ce e al tău nu va întârzia și va veni.

   Bucură-te de reușite și mulțumește-i lui Dumnezeu pentru nereușite, pentru că El îți arată calea la care nici măcar nu visai. 

La plimbare cu ea

   Când îți pui capul pe pernă seara și închizi ochii, ești fericit? 

   Trăiești cu adevărat viața la care ai sperat ieri, sau acum o săptămână? 

   Dacă nu, fă bine și scoate-ți inima la plimbare. Plimb-o peste tot, arata-i locuri noi. Învaț-o să trăiască liber și să iubească liber. Ai grijă de ea. Și nu o lăsa să se complică cu jumătăți de măsură. Toți merităm o șansă la mai mult.

E totul 

   E greu să ai încredere. E chiar chinuitor uneori. E chinuitor să crezi orbește în cineva și să fii orbit de tot ce e atât de real și de nebanal în fața ochilor tăi.

   Se spune că, dragostea așteaptă, ca dragostea acoperă greșelile. Ca atunci când iubești un suflet Îți vine mai ușor să ierți, că atunci când găsești brațele iubitoare te copleșesc și nu ai cum să nu simți că trăiești. 

   E chinuitor ca o lamă care taie-n piele până la os, uneori. E chinuitor să aștepți, să îți mai dorești iubirea de prima dată și e greu, e greu când te lovești de inevitabil. 

   Se spune ca ceea ce construiesc doi oameni având la temelie încrederea și dragostea, dăinuie veșnic, că iubirea e un sentiment pur și nobil și că nu cade ca o ploaie de vară și nici nu se topește ca zăpada la primește atingeri ale razelor de soare. 

  E pură încrederea. E pură dragostea. Totul e pur și nobil când există ceea ce trebuie. Când exista potrivire. 

Nu renunța, inimă 

   Nu, nu voi renunța. Oricum viața e o luptă,  oricum până la urmă câștigi sau pierzi, oricum te bucuri de lucruri bune, chiar dacă ți se întâmplă și cele mai puțin bune.

   N-ai cum să guști fericirea absolută dacă nici măcar odată n-ai trecut pe la porțile infernului. N-ai cum să apreciezi suficient de mult iubirea, dacă nu ai plâns măcar o dată, din cauza dragostei. 

   Și nu, când iubești cu adevărat ceva te ține, ceva te gâdilă pe dinăuntru și pur și simplu e speranța, e licărirea din ochii celui pe care îl iubești. Și o știi, tu, care citești, o știi prea bine. 

   Viața e scurtă și draga de ea nu merită șefie irosită cu oameni de nimic, oameni lângă care nu evoluezi, lângă care nu ai un orizont deschis. 

   Alege să iubești  corect și deplin, e cel mai frumos lucru pe care îl poate primii cineva de la tine. Iubirea!

   Va fi un drum greuț,  anevoios, cu bucurii, cu lacrimi, dar merită. E real, chiar merită!

Despre „gata”

   Punându-mi speranțele în tine, am devenit o epavă eșuată. Crezând din nou în tine, îmi construim din tine și prin tine un refugiu. Ne aveam unul pe altul și asta conta. Nu durea, deloc. Nu exista urmă de durere sau tristețe. Sau cel puțin așa aleg eu să cred.
   Te-am iubit, iar și iar. Am sperat, iar și iar am plâns. Iar m-am inundat cu lacrimi și iar m-am prăbușit. 
   Aş spune stop. Aş spune „gata”. Dar ceva mă ține. Tu mă ții. Dezleagă’mă de tine, de noi. Hai să nu mai fim, ce oricum nu eram.

Fii ceea ce ești 

Hai inimă,

   strigă, dragă, cât te ține gura. Spune ce te doare. Spune ce nu-ți convine. Împacă-te cu mintea și fii fericită. Uiți că ăsta e cel mai importat lucru pe care îl ai de făcut?
   Ce dacă au trecut mii de oameni prin tine și din fiecare a rămas acolo ceva?  Ce dacă de-atâtea ori ai luat-o de la capăt? Simți că nu a meritat? Simți că mai ai puțin și mori? 
   Nu există. Ai trăit până azi, ai trecut prin cele mai teribile și cele mai fericite clipe, dar ești azi ce ești. 
   Ești mai puternică (draga de tine). Ești mai fericită. Trăiești mai intens fiecare moment, oricum ar fi el. Îl trăiești. Și până urmă, ai învățat să vezi frumusețea în mai multe lucruri decât credeai.

   Da, tu, inimă. Tu, tu. Ești TARE FRUMOASĂ.

 

strigă

Hai inimă. Ce tot ai? 

   Relaxează-te!!! Închide ochișorii și crede doar. Ce dacă o să te considere o credulă? Ce dacă te dă peste cap și iar te ridici ? Chiar crezi că e iubire curată? Lasă -mă să îți spun ceva: TE MINȚI ATÂT DE FRUMOS. Singură. Îți place, dragă inimă,  să strigi pentru tine? Îți face plăcere să suferi, hm? Degeaba, degeaba, degeaba. Ești un sac menajer, atât. 

   Îți zic eu. Nu toate locurile în care te regăsești sunt chiar un loc al regăsirii. Nu toți care pretind a te iubi,  chiar o fac. Asta cred că te doare cel mai mult. 

   Strigă cât vrei, da’ de te’o auzi cineva.

Acum?

   Strălucirea dorului tău îmi inundă toate vertebrele. Sângele țâșnește prin venele mele de parcă ai fi acolo. Mâinile tale invizibile plutesc deasupra inimii mele încălzite și mă fac să tresar.

   Nu mai e ca înainte, cum ar putea fii?

    E placul să le simți pe toate în același timp. 

    Tresari, știi? 

Acolo

Mi te-am imaginat umplându-mi prin vene. Te simțeam acolo și îți aveai propriul loc. Îți găseai destinul. Îmi învățai trupul să iubească și toate organele mele urlau după tine. 

Ți-ai construit o fortăreață din sufletul meu. Veneai să te ascunzi acolo, în el, în adâncul lui, de fiecare dată când te simțeai la pământ. 

Da, ființa ta se făcea una cu a mea. Și eram un singur trup. Ca la început. Mă învățai în fiecare secunda și milisecundă când de fragilă e dragostea și cât de ușor pot să o pierd.

Cândva

Milioane de cești de cafea
Prădate de lacrimi
Udate cu uitări
Atârnă cu dor de trecut.


Ne-am pierdut pe noi în ele
Ne-am uitat cântecele nespuse 
Acolo în tumultul lor
Și am uitat să iubim.


Ne e doar dor 
Ne e frică să ne atingem de ele 
Ne e teamă de lacrimi 
Poate de dor.